Fundația Rafael

Fundația Rafael

Finanțarea terapiilor ocupaționale destinate copiilor și adulților cu dizabilități

Status: Financed

Finanțarea terapiilor ocupaționale destinate copiilor și adulților cu dizabilități.

[ Show more ]

34,151 RON

Raised:

98

Supporters:

355

Donations:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

            Dezvoltarea umană este naturală și eficientă atunci când relațiile interumane și între om și obiecte sunt constante și constructive. Omul are nevoie să intre în relații cu ceilalți, să fie creativ, să mânuiască obiecte și să vadă produsul efortului său. La orice vârstă ar fi, copil, adult sau senior, persoana are nevoie de sens și de activitate. Când aceste activități sunt în așa fel organizate încât efectul lor este optim asupra dezvoltării copilului sau a funcționării adultului, ținându-se cont atât de nevoile psihologice, cât și de zona proximei dezvoltări a fiecăruia, ele devin terapeutice.

            Cele mai iubite dintre activitățile derulate în cadrul celor două centre de zi ale Fundației Rafael sunt cele de terapie ocupațională. Foarte diversificate, de la activități ludice, până la cele artistice (picture, desen, teatru, muzică etc.), ori de lucru manual (confecționarea de mici obiecte, mărgeluțe, cusut etc.), îmbinând socializarea cu buna dispoziție și cu preocuparea pentru lucrul bine făcut, detensionându-se, dar și învățând în cel mai firesc și plăcut mod, activitățile de terapie ocupațională contribuie în mod semnificativ la o bună calitate a vieții persoanelor cu dizabilități.

            Întrucât accesul celor aproape 100 de beneficiari ai Fundației Rafael la aceste terapii este gratuit pentru ei, finanțarea lor se face prin implicarea deosebită a comunității, prin oameni ca tine, cel care citești acum acest proiect și care cauți o cauză căreia să te dedici. Încearcă! Vei deveni eroul unor minunați copii și adulți cu dizabilități.